Data lansării: 2026-01-21
Regizor: Nicholas Dunn
Distribuție: Kate Lyn Whitaker, Samantha Shelley, Nicholas Dunn, Mitchell Richmond, Brody Enrique Vega
Rating TMDb: 0
Tocmai am ieșit de la proiecția de presă a lui “Hoe Phase” și încă mai râd în sinea mea. Mă așteptam la o comedie ușoară, ceva de văzut într-o seară ploioasă, dar am primit mult mai mult de atât. E genul ăla de film care te prinde pe picior greșit, te face să te simți un pic vinovat că râzi atât de tare și, în același timp, te lasă cu un gust amar, un fel de melancolie dulce.
Povestea e simplă, la suprafață: o tipă, interpretată magistral de Kate Lyn Whitaker, trece printr-o despărțire urâtă și decide să își trăiască, cum s-ar spune, “perioada de dezmăț”. Nu vă gândiți la ceva scandalos, e mai degrabă o explorare a propriei identități, o căutare haotică a validării și a fericirii în brațele altora. Totul culminează cu o serie de întâlniri dezastruoase, momente penibile și, surprinzător, câteva revelații sincere despre sine și despre ce își dorește cu adevărat.
Nicholas Dunn, regizorul, are un stil inconfundabil. Modul în care construiește scenele, cum jonglează cu dialogurile rapide și tăcerile incomode, te face să te simți parte din poveste. E ca și cum ai fi acolo, ascuns într-un colț, asistând la toate gafelor și momentele de vulnerabilitate ale personajelor. Iar distribuția e perfectă. Samantha Shelley aduce un echilibru necesar, un rol de prietenă bine intenționată, dar care nu se ferește să spună lucrurilor pe nume. Mitchell Richmond, în rolul fostului, e suficient de antipatic încât să înțelegi motivațiile personajului principal, dar suficient de uman încât să-ți stârnească și un strop de compasiune.
“Hoe Phase” nu e doar un film despre sex sau relații. E despre singurătate, despre nesiguranță, despre lupta de a te defini într-o lume care pare să aibă deja răspunsuri pentru tot. Umorul e prezent, dar nu e forțat, e mai degrabă un mecanism de apărare, o modalitate de a face față realității. Sunt câteva scene care m-au lovit direct în plex, momente în care m-am regăsit în propriile mele experiențe, în propriile mele gafe amoroase.
Ce m-a surprins cel mai mult a fost modul în care filmul reușește să evite clișeele. Nu e o poveste despre “fata rea” care se îndrăgostește de prințul pe cal alb și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți. E o poveste despre o persoană imperfectă care încearcă să se găsească, să învețe din greșeli și să accepte că viața nu e întotdeauna roz.
Cred că “Hoe Phase” e un film care va rezona mai ales cu publicul tânăr, cu cei care se află la vârsta căutărilor, a experimentelor și a deciziilor importante. E un film sincer, amuzant și, în ciuda subiectului, surprinzător de emoționant. Dacă ești genul de persoană care apreciază umorul inteligent, personajele complexe și poveștile care te fac să te gândești, atunci nu rata “Hoe Phase”.
Mi-a adus aminte de “Frances Ha”.