Data lansării: 1987-08-18
Regizor: Y.K. Kim
Distribuție: Y.K. Kim, Vincent Hirsch, Joseph Diamand, Maurice Smith, Angelo Janotti
Rating TMDb: 5.2
Am dat peste “Miami Connection” acum câțiva ani, într-o noapte ploioasă, și am crezut că visez. Nu, serios. E genul ăla de film care te face să te întrebi ce ai fumat regizorul și dacă mai are ceva de împărțit. Dar, odată ce te obișnuiești cu… farmecul lui aparte, te prinde ca un cântec pop agățat de creier.
Știți filmele alea care sunt atât de proaste încât devin bune? Ei bine, “Miami Connection” ridică conceptul ăsta la rang de artă. Nu e vorba doar despre o producție low-budget, e vorba despre o viziune. O viziune… interesantă.
Povestea e simplă, cel puțin la suprafață: Dragon Sound, o trupă de taekwondo-iști orfani, se luptă cu traficanți de droguri motocicliști care terorizează străzile din Miami. Da, ați citit bine. Taekwondo-iști orfani care cântă melodii motivaționale și luptă cu motocicliști. Nu știu ce-ți mai trebuie.
Ceea ce face filmul memorabil nu e neapărat scenariul (care, să fim serioși, e demn de un premiu… pentru originalitate), ci mai degrabă atmosfera. E o capsulă a timpului direct din anii ’80, cu muzică catchy, coregrafii de luptă ridicole și o inocență naivă care te face să zâmbești. Personajele sunt atât de sincere în credința lor în prietenie, loialitate și power ballads, încât nu poți să nu le ții partea.
Regia lui Y.K. Kim, care joacă și rolul principal, este… unică. Să spunem doar că nu e Stanley Kubrick. Dar cred că tocmai această lipsă de pretenții și de perfecționism dă farmec filmului. Actorii, în mare parte non-profesioniști, livrează interpretări memorabile, fie că e vorba de replici memorabile sau de mișcări de taekwondo demne de olimpiadă (sau aproape).
Ritmul filmului e… să zicem, neconvențional. Sunt momente de acțiune intensă, alternate cu scene lungi și melodramatice despre prietenie și familie. E ca un montagne russe emoțional, dar unul construit din carton și bandă adezivă.
“Miami Connection” nu e un film pentru toată lumea. Dacă ești genul de persoană care apreciază producții elaborate, scenarii complicate și interpretări subtile, probabil că o să-l urăști. Dar dacă ești dispus să-ți pui scepticismul deoparte și să te lași purtat de un val de kitsch, acțiune și muzică proastă, s-ar putea să descoperi un guilty pleasure de proporții epice. E genul de film pe care-l vezi cu prietenii, cu o pizza și o bere, și râzi cu lacrimi. E genul de film care-ți amintește că uneori, cele mai bune lucruri din viață sunt cele mai nebunești.
Recomandat celor care apreciază filmele “kung fu” cu buget redus, dar și celor cu simțul umorului bine dezvoltat. Nu te aștepta la capodopere cinematografice, ci la o experiență pură și nealterată de fun.
În plus, te vei trezi fredonând “Friends” zile întregi după vizionare. Atenție, e molipsitor!
Poate îți va aminti de “Samurai Cop”.