Data lansării: 2026-02-12
Regizor: Eugene Yi
Distribuție: 김우성, Park Do-joon, Lee Ha-joon, Lee Jae Hyeong
Rating TMDb: 0
Am așteptat filmul ăsta cu sufletul la gură, de când am văzut primul trailer. „The Rose: Come Back to Me” nu este doar un documentar despre o trupă, este o fereastră deschisă către sufletele unor artiști care au trecut prin furtuni grele. Și când spun furtuni, mă refer la genul ăla de potop care te lasă dezbrăcat de orice iluzie.
Nu mă așteptam să fie un film ușor. The Rose, trupa asta sud-coreeană, a cunoscut un succes fulminant, urmat de o pauză forțată, de dispute legale și de o incertitudine cruntă. Documentarul nu cosmetizează nimic. Vedem frânturi din concerte electrizante, dar mai ales vedem chipurile obosite, dialogurile tăioase și lupta constantă cu demonii interiori.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost vulnerabilitatea lor. Woosung, Dojoon, Hajoon și Jaehyeong nu se ascund după măști de vedete. Își expun rănile, temerile și speranțele cu o onestitate dezarmantă. Filmul surprinde momente de o intensitate emoțională incredibilă, de la izbucniri nervoase la lacrimi amare, de la clipe de camaraderie sinceră la îndoieli paralizante.
Eugene Yi, regizorul, a reușit să construiască o poveste intimă și captivantă. Nu e doar un simplu observator, ci un confident discret, care lasă personajele să se dezvăluie în ritmul lor. Mi s-a părut că am stat la aceeași masă cu ei, că am respirat același aer încărcat de emoție.
Ritmul filmului e perfect dozat. Alternează momentele explozive de pe scenă cu secvențe mai contemplative, în care membrii trupei reflectează asupra trecutului și viitorului. Nu te plictisești nicio clipă. Te trage în interiorul poveștii și te ține acolo, captiv, până la final.
Știu că mulți fani ai K-pop-ului vor fi atrași de acest documentar, dar cred că „The Rose: Come Back to Me” are un impact mai larg. E un film despre prietenie, despre ambiție, despre compromisuri și, mai ales, despre curajul de a te reinventa. E pentru toți cei care s-au simțit vreodată pierduți, dezorientați sau descurajați. E un reminder că, chiar și în cele mai întunecate momente, există o șansă de a te ridica și de a merge mai departe.
Mi-a plăcut că nu se concentrează doar pe latura muzicală. Da, concertele sunt spectaculoase, melodiile sunt antrenante, dar adevărata miză a filmului este explorarea relațiilor interumane. Cum supraviețuiești într-un grup unit de o pasiune comună, dar sfâșiat de conflicte interne? Cum te împaci cu trecutul și cum îți construiești un viitor mai bun? Acestea sunt întrebările care te urmăresc după ce se termină filmul.
Nu vă așteptați la un final happy-end în stil Hollywood. Realitatea e mult mai nuanțată. „The Rose: Come Back to Me” lasă multe întrebări deschise, dar asta nu face decât să-i sporească impactul. Te pune pe gânduri, te provoacă să reflectezi asupra propriei vieți și te inspiră să-ți urmezi visurile, indiferent de obstacole.
Un film care mi-a amintit de el, într-un fel, a fost „Amy”.