Data lansării: 2006-12-06
Regizor: David Lynch
Distribuție: Laura Dern, Jeremy Irons, Justin Theroux, Harry Dean Stanton, Karolina Gruszka
Rating TMDb: 7
Am văzut “Inland Empire” acum câțiva ani și încă mă bântuie. Nu e genul de film pe care îl poți explica cuiva – mai degrabă, îl trăiești. Îl simți. E ca un vis febril, un puzzle ale cărui piese se tot schimbă.
Laura Dern este absolut hipnotică. O urmărim pe Nikki Grace, o actriță de la Hollywood care primește rolul principal într-un film blestemat, “On High in Blue Tomorrows”. De aici, realitatea începe să se destrame. Nu mai știi ce e real, ce e ficțiune, ce e vis. Nikki devine o altă femeie, sau poate au fost dintotdeauna una și aceeași? Personajul ei alunecă între Los Angeles și Polonia, printr-o casă bântuită de amintiri întunecate, printr-o poveste despre violență și trădare.
David Lynch jonglează cu simboluri, cu imagini șocante, cu un sunet care îți intră pe sub piele. Nu e un film facil, nici pe departe. Te obligă să te implici, să interpretezi, să te pierzi în labirintul lui. Are o logică proprie, una viscerală, emoțională, mai degrabă decât una rațională. Uneori e terifiant, alteori absurd, alteori de o melancolie apăsătoare. E genul de film care te face să te simți inconfortabil, dar, în același timp, te captivează.
Jeremy Irons și Justin Theroux aduc o greutate suplimentară, dar adevărata forță motrice este Laura Dern. Transformarea ei este incredibilă, iar interpretarea ei este curajoasă, vulnerabilă, absolut memorabilă. Nu e doar o actriță care joacă un rol, e o femeie care se confruntă cu cele mai adânci temeri ale sale.
E un film lung, aproape trei ore, și ritmul e lent, deliberat. Îți dă senzația că ești prins într-o buclă temporală, că te învârți în cerc. Dar tocmai această repetitivitate, această senzație de déjà-vu, contribuie la atmosfera onirică, halucinantă. Nu te aștepta la răspunsuri ușoare sau la o rezolvare convențională. “Inland Empire” nu e despre a găsi o explicație, ci despre a experimenta o stare.
Nu e un film pentru toată lumea, asta e sigur. Dacă preferi poveștile liniare, cu început, mijloc și sfârșit clar definite, s-ar putea să fii dezamăgit. Dar dacă ești dispus să te abandonezi unui vis întunecat, să te pierzi într-o lume de simboluri și emoții puternice, atunci “Inland Empire” ar putea fi pe gustul tău. E un film care rămâne cu tine mult timp după ce se termină, care te pune pe gânduri, care te face să te întrebi ce e real și ce e doar o iluzie.
E o experiență cinematografică intensă, uneori greu de digerat, dar incredibil de puternică. Nu te lasă indiferent. Te face să te simți viu, chiar dacă te simți și puțin confuz. Dacă ești fan David Lynch și ești pregătit pentru ceva cu adevărat experimental, atunci trebuie să-l vezi.
Îmi aduce aminte puțin de “Mulholland Drive”.