Data lansării: 2011-03-27
Regizor: Quentin Tarantino
Distribuție: Uma Thurman, Lucy Liu, Vivica A. Fox, Michael Madsen, Daryl Hannah
Rating TMDb: 8
Am revăzut de curând “Kill Bill: The Whole Bloody Affair” și m-a lovit din nou ca un tren. Nu știu dacă există o definiție mai bună pentru “cinema visceral”. De la prima scenă până la ultima, simți fiecare lovitură, fiecare tăietură, fiecare emoție cruntă. Nu e doar violență de dragul violenței; e o baladă sângeroasă, o operă în care katana e bagheta dirijorului.
Povestea e simplă, la suprafață: o mireasă, lăsată pentru moartă în ziua nunții, se trezește din comă și pornește într-o vendetă cruntă împotriva celor care i-au distrus viața. Dar sub crusta de sânge și arte marțiale se ascunde o explorare a trădării, a pierderii, și mai ales, a puterii de a te reinventa, chiar și când totul pare pierdut. Nu o să spun cum se termină, evident. Dar pot să vă asigur că finalul, oricât de amar ar fi, e perfect.
Ceea ce face ca “Kill Bill” să fie cu adevărat special e felul în care Tarantino jonglează cu genurile. E un omagiu adus filmelor cu samurai, western-urilor spaghetti, filmelor blaxploitation și nu numai. E un amestec nebun, dar perfect controlat, un cocktail exploziv de influențe care creează ceva cu totul unic. Vizual, filmul e o nebunie. Culori stridente, unghiuri neobișnuite, secvențe de animație… totul e gândit să te țină cu ochii lipiți de ecran.
Mă uitam la Uma Thurman și mă gândeam că puține actrițe ar fi putut să o interpreteze pe Beatrix Kiddo cu atâta forță și vulnerabilitate. E o luptătoare neînfricată, dar și o femeie rănită, o mamă disperată să își găsească copilul. La fel, Lucy Liu e absolut magnetică în rolul O-Ren Ishii. Fiecare dintre asasinii din Divizia Deadly Viper are propria personalitate, propriul motiv pentru a fi acolo.
Ritmul e… intens. Uneori, filmul accelerează brusc, cu scene de luptă incredibile, coregrafiate cu o precizie chirurgicală. Alteori, încetinește, oferindu-ți momente de respiro, de contemplare, de emoție pură. Coloana sonoră e perfectă, de la muzica lui Ennio Morricone până la hiturile pop japoneze. Totul contribuie la atmosfera unică, aproape ireală, a filmului.
Nu e un film pentru toată lumea, asta e clar. Dacă nu suporți violența grafică, mai bine stai departe. Dar dacă ești fan al filmelor de acțiune stilizate, al umorului negru și al poveștilor cu personaje complexe, atunci “Kill Bill” e un must-see. E un film care te provoacă, te enervează, te emoționează și, în cele din urmă, te lasă cu gura căscată. E un roller coaster emoțional pe care vrei să te urci din nou și din nou.
E genul de film pe care îl revezi la intervale regulate, doar ca să te scufunzi din nou în universul său bizar și sângeros. Și de fiecare dată descoperi ceva nou, un detaliu subtil, o nuanță pe care nu o observasei înainte. E un film care se consumă greu, care te urmărește mult timp după ce se termină. Mă duce cu gândul la “Lady Snowblood”.