Data lansării: 2026-02-13
Regizor: Emma Broderick
Distribuție:
Rating TMDb: 0
Am ieșit de la “There Is A Woman In The Attic” cu un nod în stomac și o senzație ciudată că, undeva, într-o cămăruță prăfuită, există o poveste care așteaptă să fie descoperită. Nu e un sentiment plăcut, dar e genul ăla de stare care te face să te gândești la film zile întregi. Și, sincer, asta e ceea ce apreciez cel mai mult la un documentar.
Filmul se concentrează pe cazul unei femei, dispărute de zeci de ani dintr-un orășel uitat de lume. Totul începe cu descoperirea unor jurnale vechi, ascunse într-un pod. Jurnalele sunt ale femeii dispărute și descriu o viață aparent banală, dar presărată cu detalii din ce în ce mai stranii și cu o obsesie crescândă pentru evenimente inexplicabile care se petrec în jurul ei.
Ceea ce m-a captivat cel mai mult a fost felul în care regizoarea, Emma Broderick, a reușit să construiască tensiunea. Nu e un documentar care te bombardează cu efecte speciale sau cu interviuri senzaționale. Dimpotrivă, e lent, calculat, se bazează pe detalii mici și pe o atmosferă apăsătoare. Te lasă pe tine să tragi concluziile, să te scufunzi în mister și să te întrebi constant dacă ceea ce citești în jurnale e realitate sau doar rodul unei imaginații bolnave.
Actorii reușesc să redea perfect atmosfera stranie a orășelului și trăirile personajelor implicate în anchetă. Nu e vorba de o interpretare spectaculoasă, ci mai degrabă de o subtilitate care te face să te simți ca și cum ai fi acolo, martor la evenimente. Vocile lor sunt șoapte în întunericul trecutului, ecouri care reverberează în prezent.
E important să spun că “There Is A Woman In The Attic” nu e un film pentru toată lumea. Dacă te aștepți la o rezolvare clară și la un final fericit, vei fi dezamăgit. Filmul lasă multe întrebări fără răspuns, preferând să exploreze complexitatea psihologică a personajelor și ambiguitatea evenimentelor. E un film care te pune pe gânduri, care te face să te simți inconfortabil, care te bântuie mult timp după ce ai ieșit din sala de cinema.
Eu personal am apreciat enorm atmosfera lugubră, felul în care filmul te atrage într-o lume bântuită de secrete și de fantome ale trecutului. E un documentar care nu te lasă să respiri, care te ține cu sufletul la gură până la final. Și, chiar dacă nu oferă răspunsuri simple, te obligă să te confrunți cu propriile tale temeri și cu propriile tale incertitudini.
Cred că este un film excelent pentru cei care apreciază documentarele psihologice, misterele nerezolvate și poveștile cu un ton gotic. Dacă ai răbdare și ești dispus să te lași purtat de atmosfera apăsătoare, vei descoperi o bijuterie cinematografică.
Un film care mi-a amintit de experiența vizionării a fost “Lake Mungo”.