Data lansării: 2026-02-06
Regizor: Tsz Yui Fung (BrianYui)
Distribuție: Nigel Long, Joel Whitcombe, Sara Kwok, Yvonne Omorodion, Joshua Suen
Rating TMDb: 0
Mărturisesc, am intrat la “Professor Fitzherbert-Hughes and the Deadline” cu așteptări moderate. Titlul, deși intrigant, nu promitea cine știe ce artificii cinematografice. Ce am găsit însă a fost o surpriză extrem de plăcută, o combinație reușită de umor fin, dramă subtilă și, cel mai important, multă căldură umană.
Filmul ne introduce în viața profesorului Fitzherbert-Hughes, un personaj savuros interpretat de Nigel Long. E un tip excentric, dedicat meseriei sale de profesor universitar, dar prins într-o rutină care pare să-l sufoce. Pare un suflet pierdut, care se agață cu disperare de deadline-ul unei lucrări importante, care, simbolic, ar trebui să-i dea un nou sens. Dar, bineînțeles, lucrurile nu merg niciodată conform planului.
Ceea ce face filmul special este modul în care explorează relațiile interumane. Profesorul interacționează cu o galerie de personaje colorate, de la colegi de breaslă (unul mai nebun ca altul, interpretati cu o energie debordantă de Joel Whitcombe și Joshua Suen), până la studenți ambițioși (Sara Kwok reuşeşte să fie credibilă şi savuroasă) și o tânără vânzătoare de cafea (Yvonne Omorodion, o apariție caldă și tonică). Fiecare întâlnire îl forțează pe profesor să-și reevalueze prioritățile, să-și confrunte propriile slăbiciuni și, poate, să redescopere bucuria de a trăi.
Regia lui Tsz Yui Fung (BrianYui) este inteligentă, atentă la detalii și plină de sensibilitate. Nu se grăbește să dezvăluie totul de la bun început, ci lasă povestea să se dezvăluie treptat, în ritmul ei propriu. Asta contribuie la o atmosferă intimă, aproape confesională. Momentele comice sunt bine calibrate, alternând cu scene emoționante, creând un echilibru perfect. Nu e o comedie slapstick, nici o dramă lacrimogenă. E mai degrabă o felie de viață, prezentată cu multă onestitate și umor.
Sincer, m-am simțit extrem de implicat în poveste. Am empatizat cu profesorul Fitzherbert-Hughes, cu frustrările și speranțele lui. M-am regăsit în unele dintre dilemele lui. Și, cel mai important, am plecat de la cinema cu un sentiment de optimism și cu o încredere reînnoită în puterea conexiunilor umane.
Cred că filmul acesta ar rezona puternic cu persoanele care apreciază filmele indie, cele care preferă o poveste bine spusă în locul efectelor speciale spectaculoase. E un film despre maturizare, despre acceptare de sine și despre importanța de a găsi bucurie în lucrurile mărunte. E pentru cei care au simțit vreodată că s-au pierdut pe drum, dar care încă mai speră să-și găsească drumul înapoi. E un film care te face să gândești, dar și să zâmbești.
În final, dacă v-a plăcut “Dead Poets Society”, ar trebui să dați o șansă și acestui film.