Data lansării: 2026-02-17
Regizor: Finlay Pretsell
Distribuție: Douglas Gordon
Rating TMDb: 0
Am așteptat mult filmul ăsta, recunosc. Douglas Gordon, un artist vizual pe care îl urmăresc cu interes de ani buni, auto-documentându-se… sună ca un experiment fascinant, nu? Nu e genul de film pe care îl vezi la cinema cu popcorn. E mai degrabă genul pe care îl savurezi într-o seară liniștită, cu un pahar de vin și dispoziția necesară pentru a te lăsa purtat de un flux de conștiință vizuală.
“Douglas Gordon by Douglas Gordon” nu e un biopic clasic. N-așteptați o enumerare cronologică a realizărilor artistice sau drame personale dezvăluite lacrimogen. E cu totul altceva. E un portret fragmentat, compus din frânturi de amintiri, obsesii vizuale și introspecții brutale. Gordon se expune, dar nu se dezvăluie complet. E ca și cum ne-ar lăsa să ne uităm printr-o fantă, oferindu-ne doar o perspectivă parțială asupra labirintului său interior.
Finlay Pretsell, regizorul, face o treabă excelentă în a orchestra haosul aparent. Nu simți prezența unui narator omniscient care să-ți ghideze pașii. Ești lăsat să te descurci singur, să interpretezi, să completezi golurile. Uneori e frustrant, alteori e incredibil de revelator. E o abordare curajoasă, care respectă inteligența spectatorului.
Gordon se joacă cu propria imagine, o deconstruiește, o reasamblază. Vedem fragmente din operele sale, interviuri vechi, secvențe filmate de el însuși. E un colaj complex, un mozaic de emoții contradictorii. Nu e un personaj ușor de simpatizat. E complex, uneori chiar deranjant. Dar e autentic. Și asta e ceea ce îl face captivant.
Atmosfera e grea, densă, uneori chiar apăsătoare. E un film care te pune pe gânduri, care te provoacă să te confrunți cu propriile tale demoni. Nu e un film confortabil, dar e un film necesar. E o radiografie a minții unui artist, o explorare a traumelor, a obsesiilor și a creativității. Ritmul e lent, contemplativ. Nu e genul de film care te ține cu sufletul la gură, dar e genul de film care îți rămâne în minte mult timp după ce se termină.
M-a frapat vulnerabilitatea lui Gordon. În spatele imaginii de artist conceptual, se ascunde un om cu îndoieli, cu nesiguranțe, cu temeri. E un om care se luptă cu propriul trecut, cu propria identitate. Și asta îl face uman, relatable. Chiar dacă nu înțelegi toate subtilitățile operei sale, rezonezi cu lupta lui interioară.
Cred că e un film pentru cei care apreciază arta vizuală, pentru cei care sunt interesați de psihologia artistului, pentru cei care sunt dispuși să iasă din zona de confort. Nu e un film pentru cei care caută o poveste liniară, cu un început, un mijloc și un sfârșit. E un film pentru cei care sunt dispuși să se piardă într-un labirint de imagini și emoții.
Dacă v-a plăcut ideea asta de auto-explorare artistică, poate aruncați o privire și la *Exit Through The Gift Shop*.