Data lansării:
Regizor: Chad Ferrin
Distribuție: Susan Priver, Max E. Williams, Brian Foyster
Rating TMDb: 0
Am dat peste “Sunset Strip Killers” într-o seară ploioasă, fără să am așteptări prea mari. Un titlu pompos, un gen care mă atrage oricum (cine nu e fascinat de crime?), și am zis să-i dau o șansă. Nu am regretat nicio secundă.
Filmul te aruncă direct în miezul acțiunii. Nu există o introducere blândă, nici timp de acomodare. Suntem în Los Angeles, într-o lume pestriță, plină de personaje dubioase și ambiții periculoase. O femeie se trezește într-o situație imposibilă, prinsă într-o rețea de minciuni, trădări și, bineînțeles, crimă. Nu știu cum reușește Susan Priver să transmită atâta fragilitate și disperare în același timp, dar jocul ei m-a ținut cu sufletul la gură.
Povestea se desfășoară ca un coșmar din care nu te poți trezi. Fiecare decizie, fiecare încercare de a scăpa pare să o afunde mai adânc. Regia lui Chad Ferrin reușește să creeze o atmosferă apăsătoare, sufocantă, care te face să simți claustrofobia personajului principal. Nu e un film ușor de digerat. E dur, e cinic, și nu se ferește să arate partea întunecată a naturii umane.
Ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost felul în care filmul explorează moralitatea. Nu există personaje perfecte, eroi imaculați. Toți sunt mânjiți de păcate, de compromisuri, de dorința de a supraviețui Cu orice preț. Brian Foyster aduce un aer de amenințare subtilă, sinistru chiar, perfect pentru rolul său. Max E. Williams completează tabloul cu o interpretare ambiguă, care te face să te întrebi mereu care sunt adevăratele sale intenții.
Nu e un film pentru toată lumea. Dacă ești sensibil la scene violente sau preferi povești cu finaluri fericite, mai bine stai deoparte. Dar dacă ești fan al filmelor noir, al thrillerelor psihologice care te pun pe gânduri mult timp după ce ai văzut creditele de final, atunci “Sunset Strip Killers” ar putea fi exact pe gustul tău. E genul de film care te face să te simți inconfortabil, dar în sensul bun. Te forțează să te confrunți cu întrebări grele despre ce înseamnă să fii om, despre alegerile pe care le facem și despre consecințele lor.
Ritmul este alert, fără momente moarte. Nu te lasă să respiri, te ține captiv până la ultima scenă. Finalul, deși nu este neapărat unul fericit, este satisfăcător în felul său. Lasă loc de interpretări, te face să te gândești la ce s-a întâmplat după ce s-au stins luminile.
M-a dus cu gândul la “Mulholland Drive”.