Data lansării: 2026-02-02
Regizor: Oliver Hale
Distribuție: Alexander Johnson, Andre Lamb, Beatrice Upton-Oettel, Amitis Ebrahimian, Max Shadbolt
Rating TMDb: 0
„Devil’s Pardon” m-a luat complet prin surprindere. Mă așteptam la un western clasic, poate un pic prăfuit, dar am primit o comedie neagră care m-a făcut să râd cu lacrimi și, uneori, să mă simt ușor vinovat că râd. Filmul ne aruncă direct în mijlocul unei afaceri dubioase în Vestul Sălbatic, unde Alexander Johnson joacă rolul unui șerif cam tocit, mai preocupat de o partidă bună de poker decât de lege și ordine.
Șeriful ăsta, mai degrabă anti-erou, se trezește prins într-o încurcătură monumentală când un individ misterios (Andre Lamb, absolut genial) sosește în orășelul lui uitat de lume cu o ofertă greu de refuzat, dar cu consecințe greu de imaginat. De aici, totul o ia razna într-un mod absolut spectaculos.
Regia lui Oliver Hale e inteligentă și sigură pe ea. Nu încearcă să reinventeze roata, dar știe exact ce vrea să obțină și folosește fiecare element – de la costume și decoruri până la muzică – pentru a crea o atmosferă unică. Un amestec straniu de umor absurd și violență neașteptată, totul învelit într-un sos de praf de pușcă și regret.
Beatrice Upton-Oettel și Amitis Ebrahimian aduc o savoare aparte filmului. Personajele lor, deși aparent secundare, sunt esențiale pentru Echilibrul fragil al poveștii. Max Shadbolt, în rolul unui personaj neașteptat, oferă momente de respiro, dar și mai multe întrebări.
Mi-a plăcut mult că scenariul nu se ia prea mult în serios. Are un umor auto-depreciativ care funcționează perfect cu stilul vizual al filmului. Nu te poți abține să nu empatizezi cu șeriful, chiar dacă e un personaj plin de defecte și ia decizii discutabile. Și, sincer, asta e și ideea, nu? Să te pui în pielea unui om care se confruntă cu alegeri imposibile și să vezi ce ai face tu.
Ritmul e bun, fără momente moarte. Tot timpul se întâmplă ceva, chiar dacă aparent nimic nu se mișcă. E un film care te ține atent, te provoacă să ghicești ce urmează și, de cele mai multe ori, te surprinde. Nu e un film pentru oricine. Dacă ești sensibil la violență sau preferi filmele cu un mesaj clar și pozitiv, s-ar putea să nu-ți placă. Dar dacă apreciezi umorul negru, personajele complexe și poveștile care te lasă cu un gust amar-dulce, atunci „Devil’s Pardon” e pentru tine.
E genul de film pe care îl vezi și apoi te gândești la el zile întregi. Te întrebi ce s-ar fi întâmplat dacă personajele ar fi luat alte decizii, cum ar fi evoluat povestea. Și, cel mai important, te face să te gândești la propriile tale alegeri și la consecințele lor. M-a dus cu gândul la „True Grit”.