Data lansării: 2026-01-10
Regizor: Trevor Eisner
Distribuție: Monti Drovetti, Anna Marjorie Fitzgerald, Dany Yostos, Matt Ryther
Rating TMDb: 0
Am ieșit din cinema cu un nod în gât după ce am văzut “Windansea”. Nu e un film ușor, dar e genul ăla de poveste care te bântuie mult timp după ce se aprind luminile în sală. Mă gândesc că e exact ce își propune Trevor Eisner, regizorul. Nu ne oferă răspunsuri facile, nu ne ia de mână. Ne aruncă, pur și simplu, în mijlocul unei furtuni emoționale.
Filmul se învârte în jurul lui Kai (Monti Drovetti), un tânăr surfer care trăiește în umbra tatălui său, o legendă locală. Nu e doar o poveste despre surfing, deși valurile sunt filmate superb, aproape hipnotic. E mai degrabă o explorare a moștenirii, a așteptărilor, a presiunii de a te ridica la înălțimea unor standarde impuse de alții. Kai e frământat, indecis, un personaj complex, perfect interpretat de Drovetti. Îl simți confuzia, teama și dorința arzătoare de a-și găsi propriul drum, indiferent de costuri.
Anna Marjorie Fitzgerald, în rolul lui Maya, aduce o lumină fragilă în viața lui Kai. Relația lor e tulburătoare, uneori chiar dureroasă, dar e și singurul loc în care Kai pare să-și poată da jos măștile. Nu e o poveste de dragoste clasică, e mai degrabă o alianță între două suflete rănite care încearcă să se vindece împreună.
Dany Yostos, în rolul tatălui, e magistral. Nu îl vedem ca pe un tiran, ci ca pe un om măcinat de propriile regrete și de incapacitatea de a comunica cu fiul său. E o interpretare nuanțată, plină de subtilități, care ne face să ne punem întrebări despre ce înseamnă, cu adevărat, să fii un părinte bun.
Matt Ryther, în rol secundar, completează tabloul acestei comunități mici, unde secretele și resentimentele mocnesc sub suprafață. Atmosfera e apăsătoare, copleșitoare uneori. Eisner reușește să creeze un sentiment de claustrare, de sufocare, care te ține cu sufletul la gură pe tot parcursul filmului.
Ritmul e lent, contemplativ, cu scene lungi, silențioase, care spun mai mult decât o mie de cuvinte. Nu e un film pentru cei care caută acțiune neîntreruptă sau o poveste cu happy-end obligatoriu. E un film pentru cei care sunt dispuși să se lase provocați, pentru cei care sunt interesați de complexitatea relațiilor umane, pentru cei care nu se tem să se confrunte cu propriile vulnerabilități. E un film care te lasă cu multe întrebări și puține răspunsuri, dar, paradoxal, te face să te simți mai viu.
Nu e un film care te va face să râzi, probabil nici măcar să zâmbești. Dar te va face să simți. Te va face să te gândești. Te va face să te întrebi ce înseamnă cu adevărat să fii liber. Dacă apreciezi dramele psihologice intense, cu personaje bine conturate și o atmosferă memorabilă, “Windansea” e un film pe care nu trebuie să-l ratezi.
Mi-a amintit, într-un fel, de “Manchester by the Sea”.