Data lansării: 2026-02-07
Regizor: Doug Aitken
Distribuție:
Rating TMDb: 0
Am ieșit de la cinema cu un sentiment ciudat, un amestec de melancolie și euforie. Ultimul film al lui Doug Aitken, „Howl”, mi-a răscolit ceva adânc în suflet. Nu e genul de film pe care-l uiți imediat ce se aprind luminile în sală. Te urmărește, persistă, te face să rumegi idei și emoții mult după ce ai plecat acasă.
Filmul ne aruncă într-un viitor nu foarte îndepărtat, un viitor arid, atât la propriu, cât și la figurat. Resursele sunt pe terminate, iar oamenii, tot mai deconectați unii de alții, caută disperați o cale de scăpare. Personajul principal, interpretat magistral, se refugiază într-o utopie virtuală, o lume creată de inteligența artificială, unde totul pare perfect. Dar perfecțiunea, știm bine, e doar o iluzie.
Aici intervine conflictul. Începe să simtă că ceva nu e în regulă, că realitatea virtuală, oricât de atrăgătoare ar fi, nu poate înlocui viața trăită cu toate imperfecțiunile ei. Apare o fisură, o îndoială, iar întrebările încep să curgă: ce e real și ce e doar o proiecție? Merită să ne ascundem de lume în loc să încercăm să o salvăm?
Aitken reușește să creeze o atmosferă apăsătoare, dar și hipnotică. Imaginile sunt superbe, o combinație de peisaje dezolante și scene futuriste, iar coloana sonoră, minimală, dar extrem de eficientă, accentuează starea de anxietate și alienare. Fiecare cadru pare pictat cu grijă, fiecare sunet e calculat pentru a intensifica emoțiile.
Nu e un film ușor. Nu e o popcorn movie, cum se spune. E un film care te provoacă, care te obligă să te gândești la viitorul umanității, la impactul tehnologiei asupra vieții noastre și la prețul pe care suntem dispuși să-l plătim pentru confort și siguranță.
Cred că „Howl” ar rezona puternic cu cei care apreciază filmele cu substrat filosofic, cu cei care se lasă purtați de povești complexe și care nu se tem să se confrunte cu întrebări dificile. Nu e neapărat pentru cei care caută acțiune non-stop sau happy end-uri garantate. E un film pentru cei care vor să simtă, să gândească, să se conecteze cu ceva mai profund.
Nu aș vrea să vă spun mai multe despre poveste, pentru că vreau să descoperiți singuri magia și misterul din „Howl”. Vă pot spune doar că finalul m-a lăsat cu un nod în gât și cu o senzație de speranță fragilă. Un final deschis, care te invită la reflecție și te lasă cu o întrebare importantă: cum vrem să arate viitorul nostru?
Îmi aduce aminte puțin de *Stalker*.