Data lansării: 2026-01-31
Regizor: Connor Wiles
Distribuție: Ryan Keney, Claire Wiles, Amy Wiles, Jamie Dodson
Rating TMDb: 0
Am ieșit din sala de cinema cu un sentiment straniu după ce am văzut “SINKpisser”. Un amestec bizar de râs și fiori reci pe șira spinării. Nu mai țin minte când am mai fost atât de confuz, dar în sensul bun al cuvântului. Genul ăsta de confuzie care te face să rumegi filmul zile întregi după.
Povestea, la prima vedere, pare simplă: un tip, interpretat genial de Ryan Keney, are o obsesie ciudată și incontrolabilă pentru chiuvete. Nu orice chiuvetă, ci chiuvete specifice, cu un anumit tip de robinet, o anumită vechime, o anumită patină. Obsesia asta escaladează rapid, afectându-i viața socială, cariera și, în final, sănătatea mintală. Pare absurd, știu. Dar Connor Wiles, la cârma regiei, reușește să transforme această premisă bizară într-o meditație profundă asupra singurătății, alienării și a modului în care ne atașăm de obiecte, proiectând asupra lor emoții și nevoi pe care nu știm cum să le gestionăm.
Claire Wiles și Amy Wiles, celelalte două nume importante din distribuție, completează perfect ecuația. Claire joacă rolul unei prietene apropiate, martora tăcută a decăderii personajului principal, iar Amy interpretează o asistentă socială depășită de situație, incapabilă să înțeleagă complexitatea obsesiei lui. Fiecare privire, fiecare replică sunt încărcate de sens, contribuind la atmosfera apăsătoare și claustrofobică a filmului. Jamie Dodson, deși are un rol mai mic, reușește să creeze un personaj memorabil, un fel de guru al chiuvetelor, un excentric care îl introduce pe protagonist într-o lume subterană și obscură.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost modul în care “SINKpisser” jonglează cu genurile. Nu e doar un film horror, deși are scene care te vor face să tresari. Nu e doar o comedie neagră, deși are momente absolut hilare. Și nu e doar o dramă psihologică, deși explorează traumele și insecuritățile personajelor cu o sensibilitate remarcabilă. E un hibrid, un amestec ciudat și fascinant, care te ține cu sufletul la gură de la început până la sfârșit.
Ritmul este lent, contemplativ, permițându-ți să te scufunzi în psihicul personajului principal. Muzica, minimală și discordantă, accentuează sentimentul de anxietate și paranoia. Cadrul, predominant în spații închise, cu lumini slabe și umbre lungi, creează o atmosferă sufocantă, care te face să te simți la fel de captiv ca și protagonistul.
Nu e un film pentru toată lumea, e clar. Dacă te aștepți la un horror clasic, cu jumpscares și efecte speciale, vei fi dezamăgit. “SINKpisser” e un film cerebral, care te provoacă să gândești, să simți, să te pui în pielea unui om care vede lumea printr-o lentilă complet diferită. E pentru cei care apreciază filmele independente, filmele care nu se tem să exploreze zonele gri ale existenței umane. E pentru cei care sunt dispuși să se lase surprinși și provocați.
Mi-a amintit, într-un fel, de “Eraserhead”.