Data lansării: 2026-01-01
Regizor: Ben Kellett
Distribuție: Shane Casey, Phil Davis, Simon Delaney, Paddy Houlihan, Jade Jordan
Rating TMDb: 0
Am ieșit de la “Shedites” cu un sentiment straniu, amestecat. Știi senzația aia când ai mâncat ceva nou și delicios, dar nu poți pune exact degetul pe gust? Ei bine, cam așa e și cu filmul ăsta. Nu pot să-l bag într-o categorie clară, și poate tocmai asta îl face atât de interesant.
Povestea, la prima vedere, pare simplă: un grup de prieteni, pierduți în rutina zilnică, se trezesc prinși într-o situație care le depășește cu mult capacitățile. Un eveniment neașteptat le dă viețile peste cap și îi obligă să se confrunte cu niște secrete bine ascunse. Dar, sub suprafața asta simplistă, se ascunde un labirint de intrigi, dileme morale și personaje complexe. Fără să vă stric surpriza, vă pot spune că nimic nu e ceea ce pare.
Ceea ce m-a frapat cel mai mult a fost atmosfera. Un aer apăsător, aproape sufocant, care te ține cu sufletul la gură de la început până la sfârșit. Nu e un film horror în sensul clasic al cuvântului, dar te face să te simți inconfortabil, să te uiți peste umăr. Nu știu exact cum a reușit Ben Kellett să creeze starea asta, dar i-a ieșit de minune. Și apoi, felul în care regia completează povestea… totul e calculat la milimetru.
Actorii sunt absolut credibili. Shane Casey, Phil Davis, Simon Delaney, Paddy Houlihan și Jade Jordan… fiecare își interpretează rolul cu o pasiune care se simte dincolo de ecran. Nu sunt actori care joacă, sunt oameni care trăiesc povestea. Mi-a plăcut în special chimia dintre ei, felul în care interacționează, felul în care se completează reciproc. Poți vedea că au muncit mult împreună, că au înțeles esența relațiilor dintre personajele lor.
Nu e un film pentru oricine, recunosc. Dacă ești genul de persoană care preferă filmele cu happy end-uri garantate și fără prea multe bătăi de cap, probabil că “Shedites” nu e pentru tine. Dar dacă ești dispus să ieși din zona de confort, să te lași provocat, să te gândești la ce ai văzut și după ce se termină genericul, atunci merită din plin. E un film care te face să te simți viu, care te face să te întrebi lucruri, care te face să realizezi că viața e mult mai complicată decât pare.
Ritmul e unul destul de lent, poate chiar ușor contemplativ în anumite momente. Dar nu e un ritm plictisitor, ci unul care te lasă să savurezi fiecare detaliu, fiecare replică, fiecare expresie a actorilor. E un film care cere răbdare, atenție, dar care te recompensează pe măsură.
Nu o să vă spun dacă mi-a plăcut sau nu. E o chestiune subiectivă, până la urmă. Dar vă pot spune că m-a marcat. M-a făcut să mă gândesc la multe lucruri, m-a făcut să văd lumea dintr-o perspectivă diferită. Și cred că ăsta e cel mai mare compliment pe care îl pot face unui film.
Dacă ar trebui să-l compar cu altceva, mi-ar veni în minte “Prisoners”.