Data lansării: 2026-01-01
Regizor: Liam Noble
Distribuție:
Rating TMDb: 0
Am văzut zilele trecute “Whitelight”. M-a lăsat cu un gust amar, un nod în gât. De mult nu m-a mai afectat un film în felul ăsta. Povestea, aparent simplă, te prinde ca un clește și nu te mai lasă până la final, chiar dacă, pe alocuri, ai vrea să scapi.
E vorba despre un personaj prins într-o spirală autodistructivă, pe marginea prăpastiei. Nu e vorba de o dependență clasică, deși ea e prezentă. E mai mult decât atât. E o căutare disperată, o fugă de sine, o sete nemărginită de a umple un gol imens. Nu știi exact de unde vine golul ăsta, dar îl simți în fiecare gest, în fiecare privire a personajului principal.
Regizorul, Liam Noble, reușește să creeze o atmosferă apăsătoare, claustrofobică, chiar și în scenele filmate în exterior. E o tensiune constantă, un pericol care pândește la fiecare colț. Camera urmărește personajul principal obsesiv, parcă vrea să-i dezvăluie toate secretele, toate vulnerabilitățile. E un voyeurism cinematografic excelent executat.
Actorii sunt absolut fantastici. Nu pot să spun că am un favorit, pentru că fiecare interpretare este impecabilă, veridică. Simți că personajele trăiesc, respiră, suferă. Nu sunt simple construcții scenaristice, ci oameni cu probleme, cu slăbiciuni, cu momente de luciditate și de nebunie.
Ceea ce m-a frapat cel mai mult a fost realismul crunt al filmului. Nu e nimic cosmetizat, nu e nimic îndulcit. E o radiografie dură a unei realități pe care mulți o ignoră sau preferă să o ignore. Filmul nu oferă soluții, nu oferă răspunsuri facile. Nu e o poveste cu happy end. E o oglindă în care te poți vedea, chiar dacă nu-ți place ceea ce vezi.
“Whitelight” nu e un film pentru oricine. Dacă ești în căutarea unei distracții ușoare, mai bine stai departe. E un film greu, intens, care te pune pe gânduri. Te provoacă să te confrunți cu propriile temeri, cu propriile slăbiciuni. Te obligă să te uiți în interiorul tău și să te întrebi cine ești cu adevărat. E un film pentru cei care nu se tem să exploreze laturile întunecate ale existenței umane. Pentru cei care caută un film cu substanță, un film care să-i marcheze.
Personal, am simțit o strângere de inimă pe tot parcursul vizionării. M-am identificat cu anumite aspecte ale personajului principal, cu anumite trăiri, cu anumite emoții. A fost o experiență cathartică, dureroasă, dar necesară. Ritmul e lent, deliberat, menit să te țină captiv în atmosfera apăsătoare a filmului. Nu e un film care te lasă să respiri ușor. Te sufocă, te copleșește, te marchează.
Nu știu dacă o să-l mai revăd curând, dar știu că nu o să-l uit niciodată. M-a pus pe gânduri. M-a făcut să mă întreb cine sunt și unde mă îndrept. Și cred că asta e cea mai mare realizare a unui film: să te facă să te gândești la tine, la viața ta, la sensul existenței tale.
“Requiem for a Dream”