Data lansării: 2026-01-12
Regizor: Louisa Warren
Distribuție: Julia Quayle, Tom Marchant, Evyn George, Nathan Livingstone, Ivan Wilkinson
Rating TMDb: 0
Tocmai am terminat de văzut „Welsh Ghost Story” și încă mai am fiori pe șira spinării. Nu știu de unde a apărut Louisa Warren cu ideea asta, dar a reușit să creeze ceva cu adevărat înfricoșător, ceva care se strecoară sub piele și te urmărește chiar și după ce ai oprit ecranul.
Povestea, aparent simplă, ascunde o adâncime emoțională surprinzătoare. Ne aruncă în mijlocul unei familii care se mută într-o casă veche, undeva în inima Țării Galilor, o casă cu un trecut întunecat, bineînțeles. De aici, lucrurile încep să se complice rapid. Nu este doar despre zgomote ciudate sau umbre care se mișcă prin colțuri. E despre istorie, despre secrete ascunse și despre o prezență care pare să se hrănească cu slăbiciunile celor care îndrăznesc să-i tulbure liniștea.
Ceea ce m-a captivat cel mai mult nu a fost neapărat numărul de jump scares, ci atmosfera apăsătoare, claustrofobică. Warren știe cum să folosească peisajul galez, cu dealurile lui abrupte și satele izolate, pentru a amplifica sentimentul de izolare. Casa însăși devine un personaj, un labirint întunecat plin de amintiri macabre.
Julia Quayle, în rolul mamei, oferă o interpretare nuanțată, plină de vulnerabilitate și determinare. O urmărim cum se luptă cu proprii demoni în timp ce încearcă să-și protejeze familia de forța necunoscută care îi terorizează. Tom Marchant, în rolul tatălui, este la fel de convingător, portretizând un bărbat sceptic, dar care, treptat, este forțat să accepte că există lucruri dincolo de rațiune. Evyn George și Nathan Livingstone, în rolurile copiilor, aduc un plus de autenticitate, surprinzând perfect inocența și frica.
Ritmul filmului este, aș spune, bine gândit. Nu te sufocă cu scene de groază la fiecare minut, dar nici nu te lasă să te plictisești. Construiește tensiunea treptat, lăsându-te să simți cum pericolul se apropie din ce în ce mai mult. Finalul… ei bine, nu pot să vă spun prea multe, dar pot să vă asigur că nu veți fi dezamăgiți. Este un final care te pune pe gânduri, care te face să te întrebi ce anume s-a întâmplat cu adevărat și care sunt consecințele acțiunilor personajelor.
„Welsh Ghost Story” nu este genul de film horror care se bazează doar pe efecte speciale sau pe gore. Este un film care se concentrează pe emoții, pe psihologie, pe modul în care frica ne poate afecta mintea și sufletul. Așadar, dacă sunteți fani ai genului horror psihologic, dacă vă place atmosfera gotică și poveștile cu fantome care vă dau fiori reci pe șira spinării, atunci cu siguranță ar trebui să-i dați o șansă. Dar atenție, nu-l vizionați singuri, pe întuneric!
Pentru mine, a avut ceva din atmosfera lui „The Others”.