Data lansării: 2026-01-23
Regizor: Shyam Madhav
Distribuție:
Rating TMDb: 0
Tocmai am ieșit de la vizionarea filmului “Goodnight, College” și încă mai am un zâmbet tâmp pe față. Mă simt ca după o noapte petrecută cu prietenii vechi, plină de râsete, amintiri și poate un strop de melancolie. Nu e genul de film care te lasă cu gura căscată sau te ține cu sufletul la gură, dar te prinde într-o vrajă caldă și te face să te simți bine. Și uneori, asta e tot ce-ți trebuie.
Povestea urmărește un grup de studenți în ultimul lor an de facultate. Fiecare dintre ei se confruntă cu propriile dileme: viitorul incert, relații complicate, temeri legate de maturizare. Pare un scenariu clasic, nu? Dar modul în care Shyam Madhav abordează aceste teme este surprinzător de proaspăt și autentic. Nu e vorba de clişee hollywoodiene despre petreceri nebunești și note proaste. E despre momentele mici, conversațiile sincere, tăcerile încărcate de sens.
Nu aș vrea să stric nimănui plăcerea de a descoperi singur firul narativ, dar pot spune că filmul explorează frumos ideea de a ne da seama că “acasă” nu e neapărat un loc, ci mai degrabă un sentiment, o legătură cu oamenii. Personajele evoluează subtil, dar vizibil, pe măsură ce se apropie de momentul despărțirii. Vezi cum se sprijină reciproc, cum învață să se accepte cu bune și cu rele și cum se pregătesc, fiecare în felul său, să facă următorul pas.
Ce m-a impresionat cel mai mult este naturalețea interpretărilor. Nu am simțit nicio clipă că mă uit la actori care își joacă rolurile. Erau pur și simplu niște tineri care trec prin aceleași lucruri ca noi toți. Regia lui Madhav pare să fi lăsat mult spațiu pentru improvizație, pentru ca emoțiile să iasă la iveală organic.
“Goodnight, College” nu e un film perfect. Are un ritm un pic mai lent, poate prea contemplativ pentru unii. Dar cred că asta face parte din farmecul său. Te invită să te oprești, să respiri, să te gândești la propria ta experiență, la propriile tale prietenii. E un film care te face să te simți văzut, înțeles.
Atmosfera generală este una nostalgică, dar nu într-un mod trist. E mai degrabă o nostalgie dulce-amăruie, o recunoaștere a faptului că lucrurile se schimbă, dar că amintirile rămân. M-am simțit de parcă mă uitam la un album foto vechi, plin de momente prețioase.
Cred că filmul ăsta o să rezoneze mai ales cu cei care au trecut recent prin experiența facultății sau care se află încă în ea. Dar, sincer, oricine apreciază o poveste sinceră despre prietenie și maturizare ar trebui să-i dea o șansă. Nu e un film care te va schimba radical, dar te va face să te simți un pic mai bine în pielea ta.
Dacă îți place genul ăsta de filme “coming-of-age”, poate ar trebui să vezi și “Boyhood”.