Data lansării: 2026-01-01
Regizor: Nia Rani
Distribuție: Eleanor Griffiths, Cam Besant, Jack Collard, Timothy Nixon
Rating TMDb: 0
Am văzut “Pudding” săptămâna trecută și încă mă gândesc la el. E un film care te prinde pe nepregătite. Nu e genul de dramă lacrimogenă pe care o anticipezi din descriere, deși, credeți-mă, are momentele ei. Dar are și un umor fin, amar pe alocuri, care te face să râzi printre suspine.
Filmul explorează viața a patru personaje – Eleanor Griffiths joacă rolul unei mame singure care se luptă cu greutățile financiare și cu un trecut dureros, iar Cam Besant este fratele ei, un tip visător și cam pierdut, care nu reușește să se maturizeze. Apare și Jack Collard, un vecin introvertit cu propriile lui probleme, și Timothy Nixon, un funcționar public aparent banal, dar cu secrete ascunse. Cei patru se intersectează în moduri neașteptate, iar relațiile lor devin din ce în ce mai complicate pe măsură ce secretele ies la iveală.
Nia Rani, regizoarea, are un simț extraordinar al detaliului. Nu încearcă să ne bombardeze cu informații. Ne lasă să construim noi înșine imaginea de ansamblu, pas cu pas, prin gesturi mici, priviri, replici aruncate parcă din întâmplare. E o regie subtilă, inteligentă, care te face să te implici emoțional în poveste. Mi-a plăcut foarte mult cum a reușit să creeze o atmosferă tensionată, dar și plină de căldură umană. E un echilibru delicat, dar funcționează perfect.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost naturalețea actorilor. Niciunul nu pare să joace. Fiecare personaj e credibil, complex, cu bune și cu rele. Nu sunt eroi sau victime, sunt doar oameni care încearcă să supraviețuiască. Felul în care se raportează unii la alții, modul în care se susțin sau se trădează, totul pare autentic.
Povestea te ține cu sufletul la gură. Nu e un film cu multă acțiune, dar are un ritm bun. Scenariul e inteligent scris, cu dialoguri realiste și momente de suspans bine dozate. Nu e genul de film care îți oferă răspunsuri facile. Te lasă cu întrebări, te face să te gândești la alegerile pe care le facem, la impactul pe care îl avem asupra celor din jur.
“Pudding” nu e un film pentru toată lumea. Dacă ești în căutarea unei comedii ușoare sau a unui blockbuster plin de efecte speciale, s-ar putea să fii dezamăgit. Dar dacă apreciezi dramele psihologice, filmele independente cu personaje complexe și o regie inteligentă, atunci ar trebui să-l vezi. Cred că ar rezona mai ales cu persoanele care au trecut prin experiențe dificile, care s-au simțit vreodată singure sau pierdute. E un film despre speranță, despre iertare, despre puterea de a merge mai departe chiar și atunci când totul pare pierdut.
Mi-a amintit puțin de “Manchester by the Sea”.