Data lansării: 2026-01-14
Regizor: Aidan J. Stebbins
Distribuție: Tanner Parkin, Stephanie Dees, Michael Seckman
Rating TMDb: 0
Am văzut “Miles & Ellen” acum câteva zile și încă mă tot gândesc la el. Nu știu dacă e un semn bun sau rău, dar cert e că filmul ăsta a reușit să se strecoare sub piele. Nu e genul de producție care te lasă cu zâmbetul pe buze, dimpotrivă, te lasă cu un nod în gât și cu o grămadă de întrebări.
Povestea e aparent simplă: Miles și Ellen, doi oameni care se întâlnesc într-un moment de cotitură al vieții lor. El, un tip introvertit, măcinat de regrete, ea, o femeie puternică, dar fragilă în același timp, care încearcă să își găsească un nou drum. Legătura dintre ei se formează lent, timid, ca o plantă care își croiește drum prin beton. Încep să se deschidă unul față de celălalt, dezvăluind secrete dureroase și temeri adânc înrădăcinate. Dar, evident, nimic nu e simplu. Relația lor e plină de obstacole, de neînțelegeri, de momente în care simți că totul se va prăbuși.
Ceea ce m-a frapat cel mai mult e atmosfera filmului. Regizorul, Aidan J. Stebbins, a creat un univers vizual melancolic, dar incredibil de realist. Scenele sunt lungi, intense, pline de tăceri care spun mai mult decât o mie de cuvinte. Muzica e subtilă, dar extrem de eficientă în a accentua emoțiile. E genul de film care te absoarbe complet, te face să simți că ești acolo, alături de personaje, trăind aceleași emoții ca și ei.
Tanner Parkin și Stephanie Dees sunt absolut fenomenali în rolurile principale. Nu e doar vorba de talent actoricesc, ci de o chimie incredibilă între ei. Reușesc să transmită toată complexitatea relației dintre Miles și Ellen, cu toate nuanțele ei. Michael Seckman are și el un rol important, dând viață unui personaj complex și plin de contradicții.
Filmul nu are un ritm alert. Nu e genul de producție care te ține cu sufletul la gură prin acțiune sau suspans. Dimpotrivă, ritmul e lent, contemplativ, permițându-ți să te adâncești în psihologia personajelor, să le înțelegi motivațiile și să empatizezi cu ele. E un film despre vulnerabilitate, despre regrete, despre șanse pierdute, dar și despre speranță și despre puterea de a merge mai departe.
Cred că “Miles & Ellen” e un film care va rezona mai ales cu cei care apreciază dramele psihologice, cu cei care sunt dispuși să investească emoțional într-o poveste complexă și profundă. Nu e un film ușor, dar e un film care merită văzut. Te pune pe gânduri, te face să te confrunți cu propriile tale emoții și te lasă cu un sentiment de melancolie dulce-amăruie. Nu l-aș recomanda cuiva care caută o distracție ușoară, dar l-aș recomanda cu căldură celor care sunt în căutarea unui film care să le rămână întipărit în minte mult timp după ce au ieșit din sala de cinema. M-a dus cu gândul la “Manchester by the Sea”.