Data lansării: 2025-05-01
Regizor: Marianne Elliott
Distribuție: Gillian Anderson, Jason Isaacs, James Lance, Hermione Norris, Rebecca Ineson
Rating TMDb: 6.8
Am așteptat cu sufletul la gură “The Salt Path”, și pot spune că nu m-a dezamăgit deloc. E genul ăla de film care te prinde de la primele cadre și te ține agățat până la final, cu o intensitate emoțională care îți rămâne sub piele mult după ce ai ieșit din sala de cinema. Nu e un film ușor, asta e clar, dar e un film profund, sincer, care te obligă să te gândești la ce înseamnă cu adevărat viața, pierderea și, mai ales, reziliența.
Povestea, simplă la prima vedere, este de fapt o explorare complexă a spiritului uman. Un cuplu, lovit de o serie de nenorociri – pierderea casei, o boală incurabilă – decide să facă ceva radical: să pornească într-o călătorie pe jos de-a lungul Coastei de Sud-Vest a Angliei, un traseu sălbatic, dificil, dar incredibil de frumos. Nu au bani, nu au un plan clar, au doar disperarea de a scăpa de coșmarul în care au ajuns și poate, în adâncul sufletului, speranța că vor găsi o cale de a se reconecta unul cu celălalt și cu ei înșiși.
Mi-a plăcut foarte mult felul în care regizoarea, Marianne Elliott, a ales să abordeze povestea. Nu cade în melodramatic, nu încearcă să te manipuleze emoțional. Pur și simplu, te lasă să fii martor la călătoria lor, la dificultățile cu care se confruntă, la momentele de disperare, dar și la clipele de bucurie pură, la frumusețea peisajelor care îi înconjoară, la legătura profundă care se reînvie între ei. E o abordare sinceră, onestă, care te face să te simți implicat în poveste, să trăiești alături de personaje fiecare pas, fiecare durere, fiecare speranță.
Și apropo de personaje, Gillian Anderson și Jason Isaacs sunt absolut extraordinari. Reușesc să transmită o paletă largă de emoții, de la disperare și furie, la dragoste și speranță, cu o subtilitate și o autenticitate care te lasă fără cuvinte. Nu e vorba doar de interpretare, e vorba de o chimie incredibilă între ei, care face ca relația lor să pară extrem de reală, extrem de palpabilă. Simți că îi cunoști, că înțelegi ce simt, că le împărtășești durerea și bucuria. James Lance și Hermione Norris completează perfect distribuția, aducând un plus de profunzime și complexitate povestii. Rebecca Ineson, deși are un rol mai mic, lasă o amprentă puternică.
Atmosfera filmului este una aparte. Pe de o parte, ai senzația de claustrare, de sufocare, cauzată de dificultățile cu care se confruntă personajele. Pe de altă parte, ai sentimentul de libertate, de eliberare, oferit de frumusețea sălbatică a peisajelor, de imensitatea oceanului, de simplitatea vieții trăite în contact direct cu natura. Ritmul filmului este lent, contemplativ, dar nu devine niciodată plictisitor. Te lasă să te scufunzi în poveste, să simți fiecare moment, să te conectezi cu personajele. E genul ăla de film care are nevoie de timp ca să se dezvăluie, ca să te pătrundă.
Cred că “The Salt Path” este un film care se adresează unui public matur, sensibil, care apreciază dramele psihologice, poveștile despre reziliență, despre depășirea limitelor, despre găsirea sensului vieții în cele mai dificile momente. Nu e un film pentru cei care caută divertisment facil, e un film pentru cei care vor să se lase provocați, emoționați, inspirați. E un film care te face să te gândești, să simți, să te schimbi.
Mi-a amintit de “Wild”.