Data lansării: 2026-01-01
Regizor: Nicholas Garbesi
Distribuție: Bryce Benjamin, Rhani, Taylor Perry, Michael Villella, Johnny Diaz
Rating TMDb: 0
“Lying In Pieces” m-a lăsat cu un nod în gât și cu o senzație stranie de gol în stomac, genul ăla de senzație pe care o ai când te uiți la un tablou cutremurător, dar fascinant. Nu e un film ușor, nici pe departe, dar te prinde ca un clește și nu te mai lasă până după ce vezi genericul de final.
Povestea lui, țesută cu o finețe aproape chirurgicală, explorează traumele ascunse din spatele unei familii aparente normale. Bryce Benjamin joacă rolul lui Elias, un bărbat bântuit de un trecut pe care încearcă disperat să-l îngroape sub o fațadă de succes și de tată perfect. Dar crăpăturile încep să apară, iar minciunile, asemenea unor cioburi ascuțite, amenință să-l taie pe el și pe toți cei din jurul lui.
Ce mi-a plăcut enorm este modul în care Garbesi a construit suspansul. Nu e suspansul ăla ieftin, cu jump scares și muzică asurzitoare. E un suspans subtil, care crește treptat, alimentat de priviri aruncate pe furiș, de replici cu subînțeles și de tăceri încărcate de emoție. Rhani, în rolul soției lui Elias, reuşeşte să transmită o fragilitate dureroasă, o vulnerabilitate care te face să simți nevoia să o protejezi de tot și de toate. Iar Taylor Perry, în rolul fiicei lor, are o prezență scenică incredibilă, reușind să redea perfect confuzia și durerea unei adolescente care simte că ceva nu e în regulă cu familia ei, dar nu știe ce.
Filmul are un ritm lent, deliberat, care pe unii poate să-i plictisească. Dar eu cred că acest ritm este esențial pentru a permite spectatorului să se afunde încet, dar sigur, în abisul emoțional al personajelor. Nu te grăbește nicăieri, te lasă să respiri, să simți, să te întrebi. E genul de film care te face să stai pe marginea scaunului, cu sufletul la gură, chiar și atunci când nu se întâmplă nimic spectaculos pe ecran.
Cred că “Lying In Pieces” este un film potrivit pentru cei care apreciază dramele psihologice complexe, pentru cei care nu se tem să exploreze zonele întunecate ale sufletului uman. Nu e un film pentru cei care caută o evadare ușoară sau o distracție superficială. E un film care te pune pe gânduri, care te zguduie, care te face să te întrebi ce se ascunde sub suprafața aparentă a lucrurilor. Mă gândesc că ar rezona, în special, cu cei care au trecut prin experiențe similare, care au simțit pe pielea lor greutatea secretelor și a minciunilor.
E un film care rămâne cu tine mult timp după ce se termină, un film care te face să te gândești la el zile întregi. Un film care te face să te simți, în același timp, gol și plin, trist și împăcat.
Mi-a amintit puțin de “Manchester by the Sea”.