Data lansării: 2025-12-21
Regizor: Cole Greenberg
Distribuție:
Rating TMDb: 0
Am ieșit de la “Pavilion” cu un sentiment straniu, un amestec de fascinație și neliniște care m-a urmărit mult timp după ce s-au aprins luminile în sală. Nu e un film pe care-l poți uita ușor, de-asta și scriu despre el, chiar dacă nu sunt sigur că-i pot face dreptate cu cuvintele.
Povestea, în esență, e simplă: un grup de oameni se trezește într-un sanatoriu izolat, fără nicio amintire despre cum au ajuns acolo sau cine sunt. Atmosfera e apăsătoare, plină de secrete și de indicii vagi despre trecutul lor comun – sau, poate, despre trecutul pe care *li se spune* că-l au în comun. Personajele sunt extrem de bine conturate, fiecare cu propriile sale frământări și reacții în fața acestei realități distorsionate. Unii încearcă să se integreze, să accepte regulile impuse de enigmaticul doctor care conduce sanatoriul. Alții, și aici se înfiripă tensiunea principală, simt că ceva nu se leagă, că totul e o minciună elaborată.
M-a captivat modul în care regizorul, Cole Greenberg, a construit suspansul. Nu e un suspans ostentativ, cu jump scares și efecte speciale, ci unul subtil, care se infiltrează încet-încet sub piele. Camera se mișcă lent, aproape insidios, surprinzând expresiile pierdute ale actorilor, detaliile arhitecturale gotice ale sanatoriului, umbrele lungi care dansează pe pereți. Totul contribuie la crearea unei atmosfere claustrofobice, sufocante.
Interpretarea actorilor e impecabilă. Deși nu pot să menționez pe nimeni anume, pentru a nu da spoilere, pot să spun că toți reușesc să transmită perfect starea de confuzie, de frică și de disperare a personajelor lor. M-a impresionat mai ales modul în care au reușit să redea nuanțele fine ale personalităților, chiar și în condițiile limitate ale memoriei șterse.
“Pavilion” nu e un film pentru oricine. Dacă te aștepți la o acțiune frenetică și la răspunsuri ușoare, s-ar putea să fii dezamăgit. E un film care cere răbdare, atenție și o anumită deschidere către interpretare. E un film care te pune să te gândești la identitate, la memorie, la control. E un film care, pur și simplu, te face să te simți inconfortabil – și spun asta în sensul cel mai bun cu putință.
Cred că ar putea să placă fanilor genului thriller psihologic, celor care apreciază filmele cu o atmosferă puternică și cu o poveste complexă, care lasă loc de interpretări multiple. E genul de film pe care-l discuți cu prietenii după ce-l vezi, fiecare având propria sa teorie despre ce s-a întâmplat cu adevărat.
Îmi amintește, cumva, de “Shutter Island”.