Data lansării: 2026-01-13
Regizor: Andrew Cox
Distribuție: Andrew Cox, Zoe Matney, Bryce Bern, Ethan Cox, Aidan Bate
Rating TMDb: 0
Am văzut “cancelled” săptămâna trecută și încă mă mai gândesc la el. Nu e genul de comedie care te lasă cu dureri de maxilare de la râs, dar te binedispune și te face să reflectezi un pic. E genul ăla de film care rămâne cu tine, chiar dacă nu-ți dai seama pe moment.
Povestea? Ei bine, e despre un tip, interpretat chiar de Andrew Cox, care, după o serie de gafe monumentale, ajunge să fie “anulat” de opinia publică. Scenariul nu e o simplă satiră despre cultura anulării, ci explorează efectele ei asupra individului. Nu e vorba doar despre pierderea statutului social, ci despre cum te reconstruiești după o astfel de cădere. Și credeți-mă, căderea lui e spectaculoasă.
Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost că filmul nu predică. Nu-ți spune ce să gândești despre “anulare”, ci te lasă să tragi singur concluziile. Vezi un om care greșește, care se zbate, care încearcă să se reinventeze. E uman, cu toate defectele lui. Iar umorul vine tocmai din situațiile astea penibile, din dialogurile savuroase și din personajele secundare excepționale. Zoe Matney și Bryce Bern completează perfect distribuția, aducând un plus de culoare și dinamism.
Regia lui Cox e surprinzător de matură. Nu se lasă prins în capcana gagurilor ieftine, ci preferă un ritm mai alert, dar cu momente de respiro care îți permit să te conectezi cu personajul principal. Muzica e subtilă, dar creează atmosfera potrivită, uneori melancolică, alteori plină de speranță.
“Cancelled” nu e un film pentru toată lumea. Dacă te aștepți la o comedie slapstick, o să fii dezamăgit. Dar dacă ești genul de persoană care apreciază umorul inteligent, care se uită la comedii cu o doză de seriozitate, atunci s-ar putea să-ți placă. E genul ăla de film pe care l-aș recomanda unui prieten care se simte un pic pierdut sau care are nevoie de un imbold să-și schimbe perspectiva asupra vieții. Sau pur și simplu cuiva care vrea să vadă ceva diferit.
Nu o să vă spun cum se termină, dar pot să vă asigur că finalul nu e cel la care v-ați aștepta. Nu e un happy end clasic, dar e un final onest, care te lasă cu un sentiment de… nu știu exact cum să-l descriu. Poate de speranță? Poate de acceptare? Oricum ar fi, e un final care te pune pe gânduri.
Atmosfera generală a filmului e una ușor amară, dar cu momente de lumină. Te face să te simți inconfortabil, dar într-un mod bun. Te provoacă să te gândești la propriile tale greșeli, la propriile tale căderi și la modul în care ai reacționa într-o situație similară. Și poate, cine știe, te face să fii un pic mai tolerant cu greșelile altora.
Un film care mi-a venit în minte, cu o temă abordată diferit, dar totuși cu un mesaj similar, ar fi *Chef*.