Data lansării: 1980-05-23
Regizor: Stanley Kubrick
Distribuție: Jack Nicholson, Shelley Duvall, Danny Lloyd, Scatman Crothers, Barry Nelson
Rating TMDb: 8.206
“Strălucirea”… ah, “Strălucirea”. Unde să încep? Nu e doar un film horror, e o experiență. Din acele filme care îți rămân în minte mult timp după ce s-au aprins luminile, care te bântuie subtil, insinuându-se în subconștient. Îl revezi în colțurile umbroase ale camerei, în sunetele ciudate din timpul nopții.
Filmul ăsta e despre Jack Torrance, un scriitor în criză, care acceptă slujba de îngrijitor pe timpul iernii la Overlook Hotel, un loc imens și izolat în munți. Își ia cu el soția, Wendy, și pe fiul lor, Danny, un băiat cu abilități telepatice. Pare o ocazie perfectă pentru Jack să se concentreze pe scris, pentru familie să se reconecteze, dar liniștea aia izolată devine rapid o închisoare psihologică.
Overlook Hotel are o istorie sinistră, iar Danny e imediat bombardat de viziuni înfricoșătoare. “Redrum… redrum…” sună în capul lui, un avertisment sinistru. Wendy începe să simtă că ceva e în neregulă cu Jack, care devine din ce în ce mai retras și mai irascibil. Și pe măsură ce zăpada se adâncește, izolând complet hotelul de restul lumii, Jack începe să se prăbușească sub presiunea izolării și a prezențelor malefice din jurul lui.
Nicholson e pur și simplu electrizant. Nu e doar că joacă un personaj nebun, e felul în care nebunia se insinuează încetul cu încetul în el, transformându-l treptat într-o creatură de coșmar. Și Shelley Duvall… rolul ei e incredibil de solicitant din punct de vedere emoțional, iar ea reușește să transmită perfect teroarea și disperarea personajului. Copilul, Danny Lloyd, deși e destul de tânăr, e absolut convingător în rolul lui Danny, copilul cu “strălucirea”.
Kubrick… ce să mai zic? E un maestru. Felul în care construiește tensiunea, felul în care folosește spațiile largi ale hotelului pentru a crea un sentiment de claustrofobie paradoxală, e genial. Muzica e absolut perfectă, contribuind enorm la atmosfera apăsătoare. E un film care se joacă cu mintea ta, care te face să te simți inconfortabil, anxios, chiar și când nu se întâmplă nimic “spectaculos”.
Nu e un film pentru oricine. Dacă te aștepți la jump scares ieftine și efecte speciale exagerate, vei fi dezamăgit. “Strălucirea” e un horror psihologic, un film care te face să te gândești, care te pune la încercare. E un film care cere răbdare și atenție, dar care te răsplătește cu o experiență cinematografică intensă și memorabilă. E un film despre nebunie, despre izolare, despre răul care se poate ascunde în fiecare dintre noi. E un film despre un hotel… și despre mult mai mult decât atât.
E genul de film pe care-l recomand cu căldură celor care apreciază un horror inteligent, cerebral, care preferă suspansul psihologic groazei brute. Dacă ești un fan al filmelor care te fac să te simți inconfortabil, care te pun pe gânduri și care te bântuie mult timp după ce se termină, atunci “Strălucirea” e pentru tine.
Îmi amintește puțin de “The Lighthouse”.