Data lansării: 2025-12-15
Regizor: Bashir Sayyah
Distribuție: Bashir Sayyah, Attar, Abhay Parmar, Yasamin Seif
Rating TMDb: 0
Am văzut „The Wayfarer and the River of Longing” acum câteva zile și încă mă mai gândesc la el. Nu e genul de film pe care-l uiți imediat după ce se termină genericul de final. E un documentar, dar nu unul sec, plin de date și cifre. E mai degrabă o călătorie, una interioară, dar și una geografică, care te prinde de la primele cadre.
Bashir Sayyah, personajul principal și regizorul, pornește pe urmele unei povești vechi, a unei legende locale despre un râu care vindecă dorul. Nu e vorba doar despre o apă magică, bineînțeles. E vorba despre oameni, despre locurile prin care trece, despre amintiri și despre pierdere. Mi-a plăcut mult că nu forțează nicio concluzie. Filmul te lasă să trăiești alături de el, să te simți pierdut, poate, și apoi să găsești un sens, chiar dacă e unul diferit de cel pe care îl căuta Bashir la început.
Atmosfera e hipnotică. Sunetele apei, peisajele aride alternate cu oaze de verdeață, muzica tradițională… totul creează o stare de transă. Nu e un film care te ține cu sufletul la gură, nu are ritm alert, dar te atrage treptat, te face să uiți de timpul care trece. E ca și cum ai sta pe malul râului, alături de Bashir, Attar, Abhay și Yasamin, ascultându-le poveștile.
Am apreciat mult autenticitatea. Nu simți nicio clipă că e ceva regizat sau forțat. Oamenii sunt ei înșiși, cu bucuriile și tristețile lor, cu speranțele și dezamăgirile lor. Interacțiunile dintre ei sunt naturale, uneori tensionate, alteori pline de căldură. Cred că asta face filmul atât de puternic. Te face să te conectezi cu niște oameni pe care nu i-ai întâlnit niciodată, dar pe care simți că îi cunoști dintotdeauna.
„The Wayfarer and the River of Longing” nu e pentru toată lumea. Dacă preferi filmele cu acțiune sau comediile ușoare, probabil că te vei plictisi. Dar dacă ești genul de persoană care apreciază filmele lente, contemplative, care te fac să te gândești la sensul vieții, atunci cred că o să-ți placă mult. E un film despre dor, despre identitate, despre căutare, despre legăturile dintre oameni și despre puterea naturii.
Bashir Sayyah are un talent aparte de a spune povești vizuale. Modul în care folosește camera, felul în care surprinde emoțiile actorilor (care, de fapt, sunt ei înșiși) e remarcabil. Nu e o regie ostentativă, dar e una extrem de eficientă. Simți că fiecare cadru are un scop, că fiecare sunet are o semnificație. E un film realizat cu multă pasiune și cu multă atenție la detalii.
Mi-a amintit, într-un fel, de „Into the Wild”.